Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care oxigenul poate fi obţinut din praful selenar

Luna nu are o atmosferă, de aceea, astronauţii care au ajuns pe suprafaţa acesteia au purtat costume care să le asigure oxigenul necesar atunci când au desfăşurat misuni acolo. Totuşi, după cum au relevat analizele materialelor de pe supraţa selenară, satelitul natural al Pământului are o cantitate mare de oxigen. Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care să separe oxigenul, care rerezintă 40-50% din regolitul de la suprafaţa Lunii, notează Science Alert.

Vestea bună în cazul acestei metode este că nu produce deşeuri, în plus chiar, în urma acestuia rezultă o serie de metale care ar putea fi folosite în explorarea spaţială sau pentru construirea unor viitoare baze selenare. Totuşi, există o veste proastă în această situaţie, oxigenul este legat de celelalte elemente prezente în regolit. 

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

„Acest oxigen este o resursă extrem de valoroasă, dar este legat chimic în material sub formă de oxizi sub formă de minerale sau sticlă şi, prin urmare, nu este disponibil pentru utilizare imediată”, a explicat chimista Beth Lomax, de la Universitatea Glasglow.

Echipa condusă de către Lomax implică electroliza regolitului, după cum explică aceasta: „Prelucrarea a fost efectuată folosind o metodă numită electroliză de sare topită. Acesta este primul exemplu de prelucrare directă pulbere la pulbere a simulantului de regulit lunar solid care poate extrage practic tot oxigenul.”.

„Aceasta este prima demonstraţie de succes a prelucrării de simulanţi de regolit cu pulbere în pulbere în stare solidă din care rezultă aliaje de metal ca produs secundar”, a explicat Lomax. Oamenii de ştiinţă au identificat trei grupe mari de aliaje în urma acestui proces: fier-aluminiu, fier-siliciu şi calciu-siliciu-aluminu.

Articolul în care cercetătorii îşi expun metoda a fost publicat în revista Planetary and Space Science.

Citeşte şi: